România se numără printre statele UE cu cele mai mai mari creşteri ale preţului la benzină, în luna august, faţă de iulie 2026, cu un avans de 6,6%, în condiţiile în care media la nivel de Uniune a fost de 3,3%, potrivit datelor Eurostat. La motorină, avansul a fost de 6,1%, raportat la luna precedentă, comparativ cu o medie de 8,3% la nivelul statelor membre, ţara noastră aflându-se în rândul ţărilor cu cele mai mici creşteri.
Eurostat: România, printre statele UE cu cele mai mari creşteri ale preţului la benzină
Pe scurt
România se numără printre statele UE cu cele mai mai mari creşteri ale preţului la benzină, în luna august, faţă de iulie 2026, cu un avans de 6,6%, în condiţiile în care media la nivel de Uniune a fost de 3,3%, potrivit datelor Eurostat. La motorină, avansul a fost de 6,1%, raportat la luna precedentă, comparativ cu o medie de 8,3% la nivelul statelor membre, ţara noastră aflându-se în rândul ţărilor cu cele mai mici creşteri.
Citește și aceste articole
Observator News
România, singura ţară din UE unde motorina s-a scumpit în luna mai faţă de luna precedentă
22 iunie 2026
Observator News
România, printre țările cu cele mai mari scumpiri la carburanţi. Prețurile au crescut cu 13,7% în UE
22 iulie 2026
Observator News
România, fruntaşă în UE la scumpirea energiei electrice şi a gazelor. Cu cât au crescut preţurile faţă de 2025
30 octombrie 2026
Observator News
Carburanții s-au scumpit cu 24,2% în ultimul an. România, pe primul loc în UE
21 august 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

