Psalmul XXI Ştiu, ştiu prea bine, Doamne, că te joci. În largul mării, în pustiu, sub roci plăcerea Ta de-a plăsmui sub deget pigmei sporeşte lumea. Dar eu preget sfios: ce sunt? Tipar în care, greu şi jalnic, modelându-se mereu, se-arată însăşi tainica Ta faţă? De ce te joci, Stăpâne? Ce ne-nvaţă divina Ta îndemânare …

Citește articolul complet pe România literară →