Puțini sunt la noi criticii care, asemenea lui Mircea A. Diaconu, reușesc să îmbine armonios relevanța națională cu slujirea provinciei natale. De regulă, fie se face mare caz de „valorile locale“ – care-și au rostul lor, preponderent cultural însă –, fie, dimpotrivă, se clamează „europenismul“ exclusiv, într-o vădită ignorare a substratului regional și chiar a …

Citește articolul complet pe România literară →