Proiectul Legii salarizării pentru personalul plătit din fonduri publice, publicat luni în dezbatere publică de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale (MMFTSS), prevede că munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru, precum şi cea prestată în zilele de sărbători legale, de repaus săptămânal şi în alte zile în care, potrivit legii, nu se lucrează, se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice de la efectuarea acesteia, iar în anumite condiţii prin spor salarial.
Noua Lege a Salarizării: Cum va fi compensată munca peste program sau în zilele libere legale
Notele editorului
Proiectul Legii salarizării pentru personalul plătit din fonduri publice, publicat luni în dezbatere publică de Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale (MMFTSS), prevede că munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru, precum şi cea prestată în zilele de sărbători legale, de repaus săptămânal şi în alte zile în care, potrivit legii, nu se lucrează, se compensează prin ore libere plătite în următoarele 60 de zile calendaristice de la efectuarea acesteia, iar în anumite condiţii prin spor salarial.
Citește și aceste articole
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

