Jurnalista Natalia Morari, care a fost exclusă cu scandal din membrii fondatori ai unei televiziuni private pe care ea a creat-o, și care a lansat ulterior proiecte media pe online, ar fi în vizorul organelor de drept. Despre acest lucru a lăsat să se înțeleagă liderul partidului de guvernare PAS, Igor Grosu. Mai mult, acesta a declarat clar că instituțiile de drept vor acționa „atunci când va fi momentul” în raport cu „mediile academice” apărute de curând. Speakerul nu a dat nume, dar Natalia Morari a anunțat recent despre lansarea unei școli de leadership numită „Vox Academy”. „Observați cum acești oameni se tem să-mi rostească numele, dar este evident pentru toți că este vorba despre mine. Și haideți să vă explic care este, de fapt, problema”, a comentat, la rândul său Morari.
(video) „Ei se tem să-mi rostească numele”: Reacția Nataliei Morari, după ce liderul PAS și șeful SIS au spus că activitatea sa este monitorizată, iar „instituțiile au să-și facă treaba, când va fi momentul”
Pe scurt
Jurnalista Natalia Morari, care a fost exclusă cu scandal din membrii fondatori ai unei televiziuni private pe care ea a creat-o, și care a lansat ulterior proiecte media pe online, ar fi în vizorul organelor de drept. Despre acest lucru a lăsat să se înțeleagă liderul partidului de guvernare PAS, Igor Grosu. Mai mult, acesta a declarat clar că instituțiile de drept vor acționa „atunci când va fi momentul” în raport cu „mediile academice” apărute de curând. Speakerul nu a dat nume, dar Natalia M
Citește și aceste articole
Agerpres
AUR își completează proiectul legislativ de limitare a mandatelor șefilor unor instituții cu ASF, ANR, ANCOM
14 septembrie 2026
Unimedia Moldova
Un miliardar a luat nisip de pe plajă pentru vila sa din Malibu și acum e obligat să doneze un teren de 2 milioane de dolari
14 septembrie 2026
Agerpres
Primăria Capitalei anunță că 95% dintre șantierele la rețeaua de termoficare sunt finalizate
14 septembrie 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

