Preşedintele Nicuşor Dan va participa, în perioada 13-14 septembrie 2026, la Summitul European dedicat Regiunii Arctice, găzduit de Republica Finlanda, la Rovaniemi, care are ca obiectiv consolidarea abordării strategice a Uniunii Europene faţă de regiunea arctică, într-un context marcat de creşterea importanţei geopolitice, economice şi climatice a acesteia. Preşedintele Nicuşor Dan va prezenta în cadrul reuniunii viziunea României privind gestionarea coerentă şi unitară a provocărilor de pe întregul spaţiu care se întinde de la Arctica până la Marea Neagră, în contextul în care provocările de securitate din aceste regiuni sunt interconectate.
Preşedintele Nicuşor Dan participă, luni şi marţi, la Summitul European dedicat Regiunii Arctice, găzduit de Republica Finlanda, la Rovaniemi
Pe scurt
Preşedintele Nicuşor Dan va participa, în perioada 13-14 septembrie 2026, la Summitul European dedicat Regiunii Arctice, găzduit de Republica Finlanda, la Rovaniemi, care are ca obiectiv consolidarea abordării strategice a Uniunii Europene faţă de regiunea arctică, într-un context marcat de creşterea importanţei geopolitice, economice şi climatice a acesteia. Preşedintele Nicuşor Dan va prezenta în cadrul reuniunii viziunea României privind gestionarea coerentă şi unitară a provocărilor de pe întregul spaţiu care se întinde de la Arctica până la Marea Neagră, în contextul în care provocările de securitate din aceste regiuni sunt interconectate.
Citește și aceste articole
Bursa
Nicuşor Dan participă la Summitul European dedicat Regiunii Arctice, la Rovaniemi, în Finlanda
11 septembrie 2026
Știri Pe Surse
Nicuşor Dan participă, duminică şi luni, la Summitul European dedicat Regiunii Arctice
11 septembrie 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

