Fostul consilier prezidenţial Cătălin Avramescu, vizat, luna trecută, de percheziţii într-un dosar în care se făceau cercetări pentru pornografie infantilă, a anunţat, joi, că DIICOT „a emis ordonanţă de clasare”, iar „dosarul «Pampers» a fost închis. „Am fost declarat «suspect» în ceea ce este, probabil, cel mai absurd dosar instrumentat de această instituţie”, afirmă Avramescu, fost consilier la Cotroceni în timpul mandatului lui Traian Băsescu. El menţionează că i-au fost luate telefonul, tableta şi laptopul şi că s-au „copiat şi citit date”. „Aveam pe laptop tot felul de date confidenţiale, inclusiv mesaje schimbate cu Preşedintele României sau documente din arhive militare. (…). Sunteţi mulţumit sau chiar foarte-foarte mulţumit de numirile pe care le-aţi făcut la DIICOT, domnule Preşedinte?”, mai spune Avramescu, care cere public demisiile şefului şi adjunctului DIICOT.

Citește articolul complet pe News.ro →