* Prima închidere a fost susţinută de investitori ancoră, printre care Fondul European de Investiţii (FEI), care a subscris în total 40 de milioane de euro, o parte din această sumă fiind susţinută prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă al României, şi Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). Fondul a beneficiat, de asemenea, de un sprijin solid din partea investitorilor existenţi (Limited Partners – LPs), alături de noi angajamente din partea unor family offices şi investitori instituţionali.
* Fondul III continuă strategia urmată de CEECAT de la lansarea CEECAT Fund II în 2021. Oportunitatea de investiţii este susţinută de tendinţe structurale de durată – integrarea tot mai profundă a economiilor din Europa Centrală şi de Est în lanţurile de aprovizionare europene, convergenţa consumului, reluarea dinamicii procesului de aderare la UE şi o bază excepţională de specialişti în ştiinţă, tehnologie, inginerie şi matematică (STEM), care permite companiilor să co

Citește articolul complet pe Bursa →