Agenţia Naţională de Integritate demarează procedurile privind aplicarea efectivă a noilor prevederi legale în materia interdicţiilor, iar în urma verificărilor efectuate, Agenţia a identificat 55 de persoane aflate sub interdicţie, pentru care au fost constatate definitiv situaţii de incompatibilitate, conflicte de interese sau averi nejustificate şi care continuă să ocupe funcţii ori demnităţi publice
ANI: 55 de persoane aflate sub interdicţie îşi pierd mandatul sau funcţia, în temeiul noii legi a integrităţii
Pe scurt
Agenţia Naţională de Integritate demarează procedurile privind aplicarea efectivă a noilor prevederi legale în materia interdicţiilor, iar în urma verificărilor efectuate, Agenţia a identificat 55 de persoane aflate sub interdicţie, pentru care au fost constatate definitiv situaţii de incompatibilitate, conflicte de interese sau averi nejustificate şi care continuă să ocupe funcţii ori demnităţi publice
Citește și aceste articole
Olt Alert
55 de aleși și funcționari își pierd mandatele și funcțiile. Pe lista ANI sunt 10 primari
31 august 2026
Viitorul Ilfovean
ANI: Actualizare privind încetarea funcțiilor, demnităților publice sau mandatelor și aplicarea regimului interdicțiilor
23 septembrie 2026
Ziua de Constanta
Control extins al Agentiei Nationale de Integritate. 67 de persoane isi pierd de drept functiile si mandatele
23 septembrie 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

