Avem o relație aproape religioasă cu democrația. Spunem despre ea că este „vocea poporului”, „puterea cetățeanului”, „garantul libertății”. Toate acestea pot fi adevărate. Dar strecurăm, de obicei fără să observăm, încă o presupunere: dacă decizia aparține tuturor, rezultatul va fi cumva mai bun, mai înțelept, mai competent. Aici începe confuzia.

Citește articolul complet pe Republica →