România a devenit un tărâm al nimănui, neiubit, cu mirosul tristeții și al lucrurilor lăsate de izbeliște. Oamenii ei au fiecare mirosul lui. Unii miros a merdenele, alții a croissante, iar unii au prins chiar mirosul țării. Sunt și cei care emană efluvii de disperare sau lehamite, de nepăsare sau revoltă, dar există, din fericire, și mirosul bunătății, al speranței și al încăpățânării de a merge mai departe.

Citește articolul complet pe Republica →