Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă că a semnat, miercuri, contractul pentru servicii de consultanţă şi supervizare a proiectării şi execuţiei lucrărilor pentru funcţionarea sistemului european de management şi control al traficului feroviar ERTMS pe secţiunea de cale ferată Predeal – Bucureşti – Constanţa, care va fi integrat în sistemul de control-comandă şi semnalizare de pe întreg coridorul Frontieră Curtici – Braşov – Constanţa. Contractul, cu o valoare de 1,57 milioane de lei, fără TVA, a fost câştigat de firma TPF INGINERIE SRL şi are o durată totală de 148 de luni calendaristice.
CFR SA a semnat contractul pentru servicii de consultanţă şi supervizare a execuţiei lucrărilor pentru funcţionarea sistemului ERTMS pe secţiunea de cale ferată Predeal – Bucureşti – Constanţa. Contractul are o durată totală de 148 de luni calendaristice
Pe scurt
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA anunţă că a semnat, miercuri, contractul pentru servicii de consultanţă şi supervizare a proiectării şi execuţiei lucrărilor pentru funcţionarea sistemului european de management şi control al traficului feroviar ERTMS pe secţiunea de cale ferată Predeal – Bucureşti – Constanţa, care va fi integrat în sistemul de control-comandă şi semnalizare de pe întreg coridorul Frontieră Curtici – Braşov – Constanţa. Contractul, cu o valoare de 1,57 milioane de lei, fără TVA, a fost câştigat de firma TPF INGINERIE SRL şi are o durată totală de 148 de luni calendaristice.
Citește și aceste articole
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

