USR solicită marţi Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) să publice de urgenţă situaţia consilierilor locali şi judeţeni care, în urma intrării în vigoare a noilor prevederi privind incompatibilităţile, se află simultan într-o funcţie aleasă şi într-un raport de muncă cu o instituţie publică, precum şi apartenenţa politică a acestora. USR avertizează că mii de aleşi locali riscă să se afle astăzi într-o situaţie de incompatibilitate şi să fie supuşi unor sancţiuni administrative sau disciplinare.
O lege intrată în vigoare ar interzice consilierilor locali şi judeţeni să fie, în acelaşi timp, angajaţi în instituţii publice. Mii de aleşi locali riscă sancţiuni / USR cere ANI să publice situaţia consilierilor aflaţi în incompatibilitate
Aceeași poveste apare în mai multe surse.
Vezi povestea completă →
Pe scurt
USR solicită marţi Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) să publice de urgenţă situaţia consilierilor locali şi judeţeni care, în urma intrării în vigoare a noilor prevederi privind incompatibilităţile, se află simultan într-o funcţie aleasă şi într-un raport de muncă cu o instituţie publică, precum şi apartenenţa politică a acestora. USR avertizează că mii de aleşi locali riscă să se afle astăzi într-o situaţie de incompatibilitate şi să fie supuşi unor sancţiuni administrative sau disciplinare.
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

