La data de 23 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Ciorani, sub coordonarea procurorului din cadrul unității de parchet competente, au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 38 de ani, din județul Prahova, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul ori sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. În fapt, la aceeași dată, în jurul orei 11:45, polițiștii au fost sesizați de un bărbat, cu privire la faptul că, pe raza localității Boldești-Grădiștea, se deplasează un autoturism, la volanul căruia s-ar
Un prahovean prins de două ori în aceeași zi beat la volan și fără permis a fost reținut de polițiști
Pe scurt
La data de 23 august 2026, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Ciorani, sub coordonarea procurorului din cadrul unității de parchet competente, au dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 38 de ani, din județul Prahova, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și refuzul ori sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. În fapt, la aceeași dată, în jurul orei 11:45, polițiștii au fost sesizați de un bărbat, cu privire la faptul că, pe raza localității Boldești-Grădiștea, se deplasează un autoturism, la volanul căruia s-ar
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

