Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș vrea să cumpere echipamente de laborator destinate detectării și analizei, în valoare totală estimată de peste 923.000 de lei. Aparatura va fi folosită în cadrul proiectului NeuRoX, prin care universitatea își propune înființarea Centrului Român de Excelență în Neuroștiințe Clinice. Proiectul este finanțat prin Planul Național de Cercetare, Dezvoltare și Inovare 2022-2027.
Achiziția este împărțită în patru loturi. Cel mai valoros dintre ele, estimat la puțin peste 581.000 de lei, vizează un instru


