Cristi Chivu (45 de ani), antrenorul lui Inter, a primit premiul de cel mai bun tehnician al actualului sezon din Serie A. Distincția a fost anunțată de organizatorii campionatului italian, care au precizat că trofeul îi va fi acordat românului înaintea partidei Bologna – Inter, programată, sâmbătă, 23 mai, de la ora 19:00, pe „Renato Dall’Ara”.
Articolul Cristi Chivu a fost desemnat cel mai bun antrenor al sezonului din Serie A. Cel mai bun fotbalist este tot de la Inter apare prima dată în Romania TV.

