Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmbovița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Dâmbovița, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 22 de ani, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu. La data de 10 august 2026, persoana în cauză, aflată sub măsura controlului judiciar într-un alt dosar penal, ce are ca obiect comiterea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc, a fost prinsă în flagrant delict, imediat după
Un tânăr de 22 de ani, prins în flagrant cu canabis! Polițiștii au găsit și un revolver în locuința acestuia
Pe scurt
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Dâmbovița, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Dâmbovița, au documentat activitatea infracțională a unei persoane, de 22 de ani, cercetate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de droguri de risc și deținere de droguri de risc, fără drept, în vederea consumului propriu. La data de 10 august 2026, persoana în cauză, aflată sub măsura controlului judiciar într-un alt dosar penal, ce are ca obiect comiterea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi mare risc, a fost prinsă în flagrant delict, imediat după
Citește și aceste articole
Ziarul de Roman
Canabis adus din Slovacia prin colet, descoperit de polițiști. Un bărbat a fost reținut
15 iulie 2026
Dambovita News
Tânăr de 22 de ani, prins în flagrant cu droguri. Polițiștii au găsit un revolver și 21 de cartușe la percheziții
12 august 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

