O privire asupra dezastrului în care nepregătirea a devenit normă.
Sindromul impostorului e, de regulă, povara celor competenți. E îndoiala care îl face pe un chirurg cu mii de ore în sală să mai verifice o dată fișa înainte de tăietură, ori pe un profesor cu vechime să-și rearanjeze ideile duminică seara, convins că n-a citit destul.
E o stare epuizantă, dar uneori benefică pentru meserie — din teama asta de a nu fi insuficient se nasc rigoarea și performanța. …

Citește articolul complet pe Gazeta Sporturilor →