Comisia Naţională de Management al Crizelor din Republixa Moldova a aprobat un nou set de măsuri pentru gestionarea situaţiei din sectorul energetic şi a riscurilor generate de nivelul scăzut al apei în fluviul Nistru. Printre măsuri se numără limitarea exporturilor comerciale de energie electrică în orele de consum maxim, reducerea consumului de energie în instituţii publice şi spaţii comerciale, precum şi restricţii privind utilizarea apei pentru activităţi neesenţiale, informează NewsMaker.md. Totodată, S.A. „Energocom” va identifica şi contracta surse alternative de energie din România, Ucraina şi alte pieţe accesibile prin tranzit, urmând să prezinte scenarii de achiziţie pentru următoarele 7-14 zile. „Moldelectrica” va intensifica cooperarea cu operatorii de transport al energiei din România şi Ucraina. Măsurile au fost aprobate în cadrul şedinţei Comisiei prezidate de premierul Vasile Tofan şi au ca scop asigurarea continuităţii serviciilor vitale şi protejarea populaţiei.

Citește articolul complet pe News.ro →