România înregistrează o întârziere de aproximativ 1-2 ani faţă de Bulgaria în dezvoltarea capacităţilor de stocare a energiei, ca urmare a unor decizii nepotrivite în domeniul eliberării avizelor tehnice de racordare (ATR) şi a lipsei unor condiţionări privind realizarea capacităţilor de stocare în proiectele fotovoltaice finanţate din fonduri publice, a declarat, luni, premierul interimar Ilie Bolojan, intr-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.
Bolojan: Avem o întârziere de un an, doi faţă de Bulgaria în dezvoltarea capacităţilor de stocare a energiei
Pe scurt
România înregistrează o întârziere de aproximativ 1-2 ani faţă de Bulgaria în dezvoltarea capacităţilor de stocare a energiei, ca urmare a unor decizii nepotrivite în domeniul eliberării avizelor tehnice de racordare (ATR) şi a lipsei unor condiţionări privind realizarea capacităţilor de stocare în proiectele fotovoltaice finanţate din fonduri publice, a declarat, luni, premierul interimar Ilie Bolojan, intr-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria.
Citește și aceste articole
Mesagerul de Neamt
Investițiile în stocare fac diferența între eficiență și criză în energie
21 august 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

