Flăcările nu ţin cont de granițe. De zile întregi, vedem că Europa arde, iar focul se plimbă dintr-o parte în alta. Ba în Spania, ba în Franţa, surprinzător, chiar în Marea Britanie. Acum a ajuns şi în Grecia, unde românii îşi fac vacanţele. Parcă nici nu se stinge bine un incendiu, că altul izbucnește: dacă cei din Ávila și Madrid au scăpat de starea de urgență, locuitorii altor regiuni abia acum simt cât de periculos e focul de fapt. Se mai vede, uneori, şi luminiţa de la capătul tunelului: incendiul din Gironde, care a mistuit peste 40.000 de hectare de pădure, a fost stins în mare parte.
Europa nu scapă de incendii. După Spania și Franța, flăcările izbucnesc acum și în Grecia
Pe scurt
Flăcările nu ţin cont de granițe. De zile întregi, vedem că Europa arde, iar focul se plimbă dintr-o parte în alta. Ba în Spania, ba în Franţa, surprinzător, chiar în Marea Britanie. Acum a ajuns şi în Grecia, unde românii îşi fac vacanţele. Parcă nici nu se stinge bine un incendiu, că altul izbucnește: dacă cei din Ávila și Madrid au scăpat de starea de urgență, locuitorii altor regiuni abia acum simt cât de periculos e focul de fapt. Se mai vede, uneori, şi luminiţa de la capătul tunelului: incendiul din Gironde, care a mistuit peste 40.000 de hectare de pădure, a fost stins în mare parte.
Citește și aceste articole
Observator News
Imagini apocaliptice în Europa. Oamenii sunt scoşi din case înainte ca tornadele de foc să ajungă la porţi
23 iulie 2026
Observator News
Peste 40 de persoane au fost rănite în Franţa de tornadă: "O catastrofă". Europa, între incendii şi furtuni
25 august 2026
Observator News
Scene dramatice în Franţa şi Spania. Oamenii fug cu bărcile, de teamă că flăcările vor înghiți drumurile
25 iulie 2026
Observator News
Vreme la extreme în Europa: incendiile, canicula și furtunile devastatoare fac ravagii
5 iulie 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

