Agenția de Dezvoltare Sud Muntenia a publicat un top al comunelor din Regiunea Sud-Muntenia care au accesat fonduri europene nerambursabile în vederea dezvoltării unor proiecte de interes comunitar prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027. De precizat că, pe primul loc în acest clasament, în care au fost incluse 25 de localități din Regiunea Sud Muntenia, se […]
Corbii Mari, locul I în Regiunea Sud Muntenia. A accesat cele mai mari finanțări nerambursabile pentru investiții
Pe scurt
Agenția de Dezvoltare Sud Muntenia a publicat un top al comunelor din Regiunea Sud-Muntenia care au accesat fonduri europene nerambursabile în vederea dezvoltării unor proiecte de interes comunitar prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027. De precizat că, pe primul loc în acest clasament, în care au fost incluse 25 de localități din Regiunea Sud Muntenia, se […]
Citește și aceste articole
Opinia Giurgiuveanului
Primăria din Adunații Copăceni, în TOP: a accesat cele mai mari finanțări nerambursabile pentru investiții prin ADR
31 iulie 2026
Ecoul Nostru
Proiectele locale din Sîngerei pot obține finanțare de până la 19.000 de euro din partea Cehiei
19 octombrie 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

