„Akira Mizubayashi dă dovadă de aceeași siguranță a stilului pe care o au muzicienii pe care îi aduce în scenă. Nu urmărește efecte facile; pur și simplu emoționează, iar asta este cu mult mai greu de realizat – și cu atât mai prețios.“ Le Figaro Littéraire În primăvara lui 1945, în ultimele luni ale celui …

Citește articolul complet pe România literară →