Universitatea Craiova a avut un sezon 2025-2026 de vis: a făcut dubla pe plan intern, câștigând titlul și Cupa României. Apoi, în startul acestui sezon a reușitsă câștige și Supercupa României.După primele două meciuri în preliminariile LigiiCampionilor, Universitatea Craiova speră la un parcurscât mai lung în competiție. Clubul din Bănie știe de ceva timp cu cine joacă în turul 2 al calificărilor, dupăce a reușit să treacă de formația din Belarus ML Vitebsk.U Craiova, peste 10 milioane de euro doar din premiile UEFA, bilete, marketing și doi jucători vânduți!Întâlnește formația bulgară Levski Sofia, care a câștigat, la rândul ei, contra bosniacilor de la BoracBanja Luka! Deja, miercuri seară, 22 iulie, a avut locpartida tur dintre olteni și bulgari.Altfel, perioada de transferuri se va
U Craiova spulberă concurența! Oltenii încasează peste 10 milioane de euro
Pe scurt
Universitatea Craiova a avut un sezon 2025-2026 de vis: a făcut dubla pe plan intern, câștigând titlul și Cupa României. Apoi, în startul acestui sezon a reușitsă câștige și Supercupa României.După primele două meciuri în preliminariile LigiiCampionilor, Universitatea Craiova speră la un parcurscât mai lung în competiție. Clubul din Bănie știe de ceva timp cu cine joacă în turul 2 al calificărilor, dupăce a reușit să treacă de formația din Belarus ML Vitebsk.U Craiova, peste 10 milioane de euro doar din premiile UEFA, bilete, marketing și doi jucători vânduți!Întâlnește formația bulgară Levski Sofia, care a câștigat, la rândul ei, contra bosniacilor de la BoracBanja Luka! Deja, miercuri seară, 22 iulie, a avut locpartida tur dintre olteni și bulgari.Altfel, perioada de transferuri se va
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

