Asociația APT pentru Oameni anunță finalizarea cu succes a programului educațional organizat în cadrul proiectului „Pregătiți pentru Viitor – Program integrat de orientare profesională și educație financiară pentru tinerii din județul Prahova, Ediția I”, realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Prahova. *30 de tineri din județul Prahova, cu vârste cuprinse între 16 și 26 de ani, au participat, în perioada **16–18 octombrie 2026*, în stațiunea Cheia, la un program intensiv de educație nonformală, dedicat dezvoltării competențelor personale, profesionale și financiare. Pe parcursul celor trei zile, participanții au avut oportunitatea de a descoperi instrumente practice pentru construirea unui traseu profesional,
30 de tineri prahoveni, pregătiți pentru viitor prin educație financiară, orientare profesională și antreprenoriat
Pe scurt
Asociația APT pentru Oameni anunță finalizarea cu succes a programului educațional organizat în cadrul proiectului „Pregătiți pentru Viitor – Program integrat de orientare profesională și educație financiară pentru tinerii din județul Prahova, Ediția I”, realizat cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Prahova. *30 de tineri din județul Prahova, cu vârste cuprinse între 16 și 26 de ani, au participat, în perioada **16–18 octombrie 2026*, în stațiunea Cheia, la un program intensiv de educație nonformală, dedicat dezvoltării competențelor personale, profesionale și financiare. Pe parcursul celor trei zile, participanții au avut oportunitatea de a descoperi instrumente practice pentru construirea unui traseu profesional,
Citește și aceste articole
Observatorulph
Alocația de stat pentru copii, în continuare pentru liceeni de peste 18 ani din Prahova. Ce acte trebuie depuse
22 septembrie 2026
Observatorulph
62.994 de copii din Prahova așteaptă Laptele și Cornul. Școala a început de o lună, dar licitația nici măcar nu s-a încheiat
6 octombrie 2026
Clasifică acest articol
Voturile cititorilor ajută la calibrarea recomandărilor și a hărții editoriale. Conectează-te pentru a vota.

