O amplă acțiune de ecologizare a avut loc pe malul stâng al râului Mureș, în intravilanul municipiului Târgu Mureș, printr-un parteneriat între Sistemul de Gospodărire a Apelor (SGA) Mureș și Penitenciarul Târgu Mureș.
Angajații Sistemului Hidrotehnic Târgu Mureș au lucrat alături de persoane private de libertate pentru curățarea sectorului cuprins între zona din aval de Priza nr. 2 și Azomureș.
În timpul intervenției au fost descoperite cantități importante de deșeuri abandonate ilegal pe malul râului: saltele, fotolii, canapele, covoare, haine, parbrize, resturi menajere și numeroase recipiente din sticlă.


